Constituirea parohiei

Parohia Ortodoxă „Sfânta Înviere” din Municipiul Suceava fiinţa deja la anul 1528, fiind menţionată într-un document din timpul lui Petru Rareş. Contextul istoric a făcut ca ea să-şi întrerupă activitatea spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. A fost reînfiinţată la data de 1 ianuarie 1957, prin decizia nr. 17.396/1956 a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei.

Istoricul bisericii parohiale.

Biserica „Sfânta Înviere” s-a zidit la anul 1550 în mahalaua Cutului, prin osârdia Doamnei sârboaice Elena Ecaterina Rareş, pentru „sufletul Domnului ei Petru Voievod şi pentru sine”, pe vestigiile a trei biserici, două de lemn şi una de piatră, datate între secolul al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVI-lea. Ocuparea Bucovinei de către Austria în anul 1775 avea să ducă la cedarea locaşului de cult comunităţii romano-catolice, urmare a dispoziţiei împăratului Iosif al II-lea din 1782. Ca un paradox, „biserica oraşului, veche, mare şi pustie, dedicată Învierii lui Cristos” supravieţuia prin înstrăinare, însă pătimind numeroase mutilări arhitectonice. Jumătatea de veac (1786-1836) a adăpostit la rugăciune în principal credincioşi de rit latin şi militari austrieci din garnizoana oraşului, iar mai apoi a fost încredinţată greco-catolicilor ruteni, aduşi de vânturi străine pe aceste meleaguri, care au folosit-o timp de un secol (1836-1936). În primăvara anului 1936 „altarul înstrăinat” al „Învierii Domnului” din cetatea Sucevei, căpăta dezrobirea prin unirea eforturilor a trei personalităţi de marcă ale acelor vremuri: Visarion Puiu, Mitropolitul Bucovinei, Nicolae Iorga, Preşedintele Comisiunii Monumentelor Istorice şi dr. Constantin Angelescu, Ministrul Cultelor. Biserica „intra de acum într-al 233-lea an de ortodoxie, menită fiind – ispăşitor simbol! – pentru ostaşii României din garnizoana Sucevei”. Până la reactivarea parohiei, „Văscresenia” a avut statut de biserică misionară, fiind pe rând: capelă militară (1936-1944), capelă a renumitei Facultăţi de Teologie din Cernăuţi, refugiată la Suceava (1945-1948), filie a bisericii „Sf. Dumitru” (1949-1951), capelă a Şcolii de cântăreţi (1949-1952) şi biserică dependentă direct de Mitropolia din Iaşi (1951-1956).

Întrucât biserica a suferit de-a lungul timpului numeroase prefaceri, începând cu perioada contemporană, arhitecţi consacraţi au cercetat monumentul şi au întocmit ample documentaţii de restaurare-consolidare. Acestea aveau să concretizeze în special între anii 1982-1989 şi 2014-2015, când prin eforturi deosebite, edificiul a fost adus mult mai aproape de frumuseţea cea dintâi.

Planul bisericii este triconc, în formă de corabie, cu intrarea pe latura de vest, absidele naosului fiind practicate în grosimea zidurilor. Interiorul este compartimentat în pronaos, naos şi altar. Dimensiunile sunt destul de reduse: în interior lungimea este de 21,40 m, în exterior de 24,40 m, lăţimea de 5,80 m şi respectiv 8,50 m, iar înălţimea maximă de 17,00 m. Materiale de construcţie: piatră şi cărămidă, acoperită cu tablă de cupru.

Pictura a fost realizată între anii 1982-1989, în tehnica „fresco” de prof. univ. Ion Grigore. Tot acesta, secondat de doi vrednici ucenici, a pictat între 2002-2003, în tehnica „fresco”, şi cele două rânduri de ocniţe ce înconjoară biserica, cele de pe faţada vestică fiind realizate în mozaic tip „murano”.

Pe latura de nord a bisericii s-a ridicat la începutul secolului al XIX-lea, o interesantă „zvoniţă” (clopotniţă) din piatră şi cărămidă cu trei arcade, apoi în 1997 o capelă-lumânărar. În memoria celor căzuţi în Decembrie ’89 s-a înălţat o frumoasă Troiţă în partea sudică.

Obiecte vechi de cult: Clopot (sec. al XVIII-lea), Clopot (1810), Clopot (1822), Icoană: „Instituirea Tainei Sfintei Euharistii” (sec. al XIX-lea), Icoană „Maica Domnului cu Pruncul” (sec. al XIX-lea), Cruce, ferecată şi pictată (sec. al XIX-lea), 4 Sfeşnice din argint (sec. al XX-lea), 2 părticele din moaştele celor 99 de Cuvioşi din Insula Creta şi din moaştele Sfântului Ioan Rusul.

Cărţi vechi: Evanghelie (Lwow, 1644), Evanghelie (Bucureşti, 1742), Triod (Iaşi, 1747), Octoih (Iaşi, 1749), Missae Propriae Sanctorum Pro Archidioecesi Viennensi, Viennae (Viena, 1781), Triod (Blaj, 1800), Octoih (Mănăstirea Neamţ, 1836), Penticostar (Buzău, 1854).

Şirul preoţilor parohi: pr. Vasile (1662-1673), pr. prot. Nicanor Văleanu (1936-1941), pr. Ilie Popescu (1941-1945), arhim. Martinian Ivanovici (mai 1945-1946), pr. dr. Gheorghe Sofian (1946-1948), pr. prot. Nicanor Văleanu (ian. 1949-†oct.1956), pr. prot. Petru Alexa (ian. 1957-†nov. 1966), pr. prot. Modest Grădinaru (mai 1967-mai 1984), pr. prot. Vasile Irimia (sept. 1984-nov. 2013), pr. Dumitru Irimia (1 dec. 2013-prezent). Şirul preoţilor conslujitori: pr. Calistrat Caciur (mai-sept. 1937), pr. prot. Romulus Arborel Berariu (oct. 1937-dec. 1941), pr. Adrian Cilievici (mai 1945-1957), diac. Victor Moise (iul. 1947-iun. 1948), pr. prot. Mandache Ciobotar (1978-sept. 1998), pr. Alexandru Zofotă (sept. 1998-prezent), pr. Ioan Irimia (ian. 2008-prezent). Cantori de seamă: Ilie Tanasiciuc (1941-1946), Petru Alexianu (1946-1979), Laurenţiu Zofotă (1980-1998). Epitropi de seamă: prof. dr. Erast Tarangul (1951), ing. Ioan Popovici (1951-1969), Ioan Baran (1969-1994), ing. Laurenţiu Rădăşanu (1994-prezent).

Activităţi culturale în trecut: Pe durata cât biserica „Sfânta Înviere” a fost capelă militară, răspunsurile liturgice au fost date de corul soldaţilor regimentului, iar cu diverse prilejuri de corul Liceului „Ştefan cel Mare” şi al Reuniunii muzicale „Ciprian Porumbescu”. Fiind apoi capelă a Facultăţii de Teologie, la strană au cântat şi studenţii teologi, apoi sub îndrumarea arhid. prof. Ioan Ivan, elevii Şcolii de cântăreţi. Odată cu reînfiinţarea parohiei, pr. Petru Alexa a organizat un cor mixt condus de Emilian Beucă, care a existat până în 1966. În perioada 1972-1978 a mai funcţionat un cor bărbătesc dirijat de Emilian Cosmovici.

Profilul actual al parohiei: Parohia este compusă din 908 de familii (2782 suflete), peste jumătate fiind pensionari, cu multe apartamente închiriate sau nelocuite.

Ca semn al preocupării pentru continuarea tradiţiei Bisericii Ortodoxe de a împleti Liturghia cu fapta de milostenie, cultul şi cultura, în proximitatea bisericii s-a înălţat între anii 2011-2015 un Aşezământ social-cultural, pe două nivele. Acesta contribuie la dinamizarea vieţii duhovniceşti din parohie şi la crearea unui mediu propice pentru formarea sănătoasă a tinerelor familii, prin cunoaşterea şi asumarea valorilor creştine. În centrul aşezământului, la nivelul superior se găseşte Paraclisul „Sfântul Ioan Rusul”. La parter urmează să funcţioneze un punct de informare turistică, un spaţiu muzeal-expoziţional, biblioteca şi oficiul parohial. Biserica are un program liturgic bogat care se intensifică în perioada posturilor. Se organizează seri catehetice, pelerinaje, colecte pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe şi a celor aflaţi în centre sociale. De asemenea, colaborarea fructuoasă cu şcoala de pe raza parohiei a făcut ca an de an copiii parohiei şi ai şcolii să susţină concerte de colinde, iar la sfârşit de an să acordăm elevilor merituoşi premii.